Oameni cu suflet bolnav
Am scris in articolul anterior despre oamenii frumoși, care daruiesc și celorlalți din optimismul lor, care așază zâmbete pe fețele ponosite. Astăzi scriu despre categoria opusă de oameni. Scriu despre cei care vor din tot sufletul sa stingă aceste frumoase zâmbete.
Am înțeles cum e cu invidia, cu gelozia. Am înțeles că unii nu sunt mulțumiți cu viața lor, așa că încearcă să distrugă și vietile altora. Ce nu am înțeles e când anume am inceput să lăsăm toate aceste "vicii" sa ne schimbe pe noi, ca suflete.
Gelozia e okay doar daca e constructiva. Atunci când devine distructiva, deja nu se mai poate numi gelozie. As numi-o... forma de psihoză. Nu o spun ca o jignire ci ca o ipoteză prin care incerc sa pun accentul pe faptul că genul acesta de oameni nu sunt neapărat rai, ci, mai degrabă, bolnavi. Nu înțeleg daca aceasta boala tine de suflet sau de minte.
Și sunt sigură că în viața fiecăruia dintre noi exista cineva care, în mod insistent, încearcă să intervina in planurile noastre, in cercurile noastre de prieteni sau chiar în deciziile pe care trebuie sa le luam. Numai că ei intervin pentru a face rău. Pentru aceasta problema primim mereu sfatul: "Nu îl/o lua în seamă!"
Adevărul este că nu avem cum sa stam cu mâinile în sân când tot ce incercam sa construim în viața se dărâmă, mai ales că nu e din vina noastră.
Sa privim întreaga noastră viață ca locul pe care îl numim "acasă". Sa spunem că toți prietenii noștri semnifica gardul, curtea cu tot ce tine de ea reprezintă deciziile noastre, planurile, visurile. Însă casa... Casa reprezintă sufletul nostru.
Așa că, sfatul meu nu este sa nu luam in seama persoanele cu sufletul bolnav. Sfatul meu este sa ne ambiționăm sa cladim din nou tot ce strica ele, de oricâte ori e nevoie. In cumpana vieții, ambiția este mai grea decât invidia.
Am înțeles cum e cu invidia, cu gelozia. Am înțeles că unii nu sunt mulțumiți cu viața lor, așa că încearcă să distrugă și vietile altora. Ce nu am înțeles e când anume am inceput să lăsăm toate aceste "vicii" sa ne schimbe pe noi, ca suflete.
Gelozia e okay doar daca e constructiva. Atunci când devine distructiva, deja nu se mai poate numi gelozie. As numi-o... forma de psihoză. Nu o spun ca o jignire ci ca o ipoteză prin care incerc sa pun accentul pe faptul că genul acesta de oameni nu sunt neapărat rai, ci, mai degrabă, bolnavi. Nu înțeleg daca aceasta boala tine de suflet sau de minte.
Și sunt sigură că în viața fiecăruia dintre noi exista cineva care, în mod insistent, încearcă să intervina in planurile noastre, in cercurile noastre de prieteni sau chiar în deciziile pe care trebuie sa le luam. Numai că ei intervin pentru a face rău. Pentru aceasta problema primim mereu sfatul: "Nu îl/o lua în seamă!"
Adevărul este că nu avem cum sa stam cu mâinile în sân când tot ce incercam sa construim în viața se dărâmă, mai ales că nu e din vina noastră.
Sa privim întreaga noastră viață ca locul pe care îl numim "acasă". Sa spunem că toți prietenii noștri semnifica gardul, curtea cu tot ce tine de ea reprezintă deciziile noastre, planurile, visurile. Însă casa... Casa reprezintă sufletul nostru.
Așa că, sfatul meu nu este sa nu luam in seama persoanele cu sufletul bolnav. Sfatul meu este sa ne ambiționăm sa cladim din nou tot ce strica ele, de oricâte ori e nevoie. In cumpana vieții, ambiția este mai grea decât invidia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu